Este un alt fel de concediu, în care timp de o saptămână vom naviga prin puterea vântului de la o destinație magică la cealaltă. În funcție de tipul de tură ales de tine vom naviga între 2 și 8 ore pe zi. Restul orelor ni le vom petrece la ancoră într-un golf ferit sau andocați într-un port, de multe ori un fost sat pescăresc sau un pitoresc orășel turistic.
Ca participant la o tură de sailing nu este nevoie de experiență anterioară în navigat dar vei avea nevoie de alte lucruri, mult mai importante – toleranță, dorința de a participa activ, simțul umorului, prietenie. De când ne-am suit pe barcă devenim mai mult o echipă și mai puțin individualități separate.
Odată îmbarcat pe un velier vei avea parte de tot comfortul pe care îl astepti de la o locuință. Vei avea un loc într-o cabină cu pat dublu, sau mai rar cu 2 paturi suprapuse. Vei avea acces la baie cu apă curentă și duș, la o bucătătrie complet utilată, o sufragerie, spațiu de relaxare pe punte și in cockpit. Dar... spațiile sunt mici ! Și din acest motiv secretul unei ture reușite de sailing este o bună înțelegere între membrii echipajului.
Să navighezi un velier este FUN; nu e nici o obligație să devii timonier sau să ajuți la ancorarea velierul, dar ar fi păcat să ratezi distracția! Însă restul activitățiilor: gătit, spălatul vaselor sau curățenia zilnică sunt obligațiile tuturor, și sarcinile se vor împărți echitabil. Decizia este a căpitanului.
Noi toți. În special dimineața și la prânz, dacă nu este o tură în care avem un bucătar angajat. Dar nu te speria, dacă nu ești un expert sau nu îți face plăcere se vor găsi cu singuranță doritori! Dacă rămânem peste noapte într-un port, ne putem petrece seriile în tavernele unde delicioasa bucătărie mediteraneeană ne așteaptă.
Este de fapt rău de mișcare, pe care îl poți avea și când mergi cu mașina pe serpentine și stai în spate, când zbori cu parapanta, sau când zbori cu avionul. Iar o barcă se mișcă în multe feluri, si de obicei continuu. Vestea bună este că răul de mișcare dispare după câteva zile și sunt anumite secrete pe care ți le vom spune să scapi de el cât mai repede!
Constructiv un velier este o ambarcațiune practic imposibil de răsturnat sau scufundat! Cu toate astea, când navigăm cu vânt de față, bărcile de sailing se înclină destul de mult (10-20 grade). Nu navigăm pe vânt puternic, pe furtună sau noaptea. Toate bărcile au suficiente dispozitive de siguranță suplimentare pe care ți le vom prezenta când te sui la bord.
Ne străduim să îți oferim cel mai bun preț total al vacanței tale. Acesta este și motivul pentru care destinațiile noastre sunt, în marea lor majoritate, destul de aproape de România: pentru a putea ajunge cu mașina din țară. Cu toate astea, cu cât velierul pe care îl închiriem este mai nou și mergem mai aproape de sezon (15 Iunie - 15 Septembrie) cu atât prețurile sunt mai mari. Un alt factor care influențează prețul individual este numărul de paricipanți: cu cât mai mulți cu atât un preț mai mic.
La noi prețurile sunt calculate în așa fel încât am inclus majoritatea costurilor suplimentare. Pe lângă costul cu închirierea ambarcațiunii (pentru tine acesta se traduce printr-un loc de dormit într-o cabină cu pat dublu), mai avem costuri cu curățenie finală, costuri pentru dinghy, taxe de port, taxe turistice, motorina pentru barcă. De asemenea costul pentru skipper este inclus in preț.
La închirierea bărcii vei achita un avans iar restul de plată cu 30 zile înaintea plecării. Dacă te răzgândești vei putea primi înapoi avansul sau toată suma doar dacă vom găsi ple altcineva care să te înlocuiască. Altfel, din păcate banii nu se vor mai putea restitui.
Serile la tavernele din port, drumul cu mașina sau avionul dus întors, mâncarea și băutura pe barcă nu sunt incluse în preț.
Din experiență este foarte important ca membrii echipajului să fi un grup compact. Oameni care se cunosc între ei, cu dorințe și așteptări comune, cu prietenii deja legate. Cu toate acestea este posibil să vii și singur/ă sau în cuplu dacă există deja un grup format și te potrivești ca stil și aspirații cu echipajul.
Bărcile de sailing au de la 3 la 5 cabine, deci 6, 8 sau 10 persoane pot încăpea la bord. Pentru grupuri mai mari vom închiria mai multe veliere. Cabinele au paturi duble sau, mai rar, paturi suprapuse, așadar încurajăm cuplurile.
Nu. La închirerea bărcii noi vom achita o garanție destul de mare pentru posibililele pagube ce se pot produce. Deși nu îți vom lua în mod direct niște bani în avans, vei fi răspunzător pentru potențialele pagube pe care le vei produce la bord și care ne pot fi nouă imputate ulterior.
Our clients oppinion
"Me and my family we have been with HappySailing in Croatia in the autumn of 2019. It was a holiday in the real meaning of the word. we have sailed, we made tens of baths in the sea, we have rented scooters in the beautiful Mjet island and we have discovered restaurants in the harbor for the evening. But most of all I have learned a lot about sailing and sail boats. An experience that I would like to repeat, for sure. Razvan
"Mie cel mai mult mi-a plăcut că am putut să fac baie în mijlocul mării, unde apa avea peste 80 m. Nu mi-a fost frică deloc! Ioana - 10 ani
"Am fost cu HappySailing în Grecia în toamna 2018. Mi-e greu să spun ce mi-a plăcut cel mai mult... de la navigatul pe vânt tare la serile în port, totul a fost magic ! Alina